English
Română
Ziua Mondială de combatere HIV/SIDA alături de tineri, în campania „UNIȚI PENTRU IMPACT”
AO „Pentru Prezent și Viitor”, de Ziua Mondială de Combatere a HIV/SIDA, a fost alături de tineri, în cadrul campaniei „UNIȚI PENTRU IMPACT”.
Anual, la data de 1 decembrie, este marcată Ziua Mondială de Combatere a HIV/SIDA, un moment dedicat solidarității, informării corecte și susținerii persoanelor afectate de HIV. În Republica Moldova, evenimentul a fost organizat în cadrul campaniei de comunicare „UNIȚI PENTRU IMPACT”, iar echipa AO „Pentru Prezent și Viitor” s-a alăturat tinerilor de la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor din sectorul Ciocana, pentru o activitate de sensibilizare și informare.
Pe parcursul întâlnirii, s-a discutat despre:
-
ce înseamnă infecția HIV,
-
modalitățile de transmitere,
-
măsurile de prevenire,
-
importanța cunoașterii statutului HIV.
Organizația reiterează că prevenirea transmiterii HIV, depistarea precoce și accesul la tratament antiretroviral rămân elemente cheie în răspunsul național la epidemia HIV/SIDA. „Prevenția depinde de fiecare dintre noi. Să fim informați, responsabili și solidari – aceasta este cea mai bună formă de protecție”, este mesajul transmis de echipa AO „Pentru Prezent și Viitor”.





