- English
- Română
Analiza politicilor antidrog coordonată de Comisia pentru Protecție Socială, Sănătate și Familie
Astazi, 2.06.2024 în incinta Parlamentului Republicii Moldova, cu suportul și coordonarea Comisiei pentru Protecție Socială, Sănătate și Familiei a avut loc o ședință importantă pentru analiza politicilor antidrog implementate în țară și pentru identificarea strategiilor de îmbunătățire a acestora în conformitate cu directivele Uniunii Europene și angajamentele internaționale.
Principalul obiectiv al întâlnirii a fost evaluarea eforturilor Republicii Moldova în respectarea principiilor democratice, drepturilor omului și a statului de drept în contextul procesului de integrare europeană. De asemenea, s-a discutat despre modul în care integrarea europeană poate fi utilizată ca un instrument eficient pentru îmbunătățirea calității politicilor și serviciilor antidrog.
La ședință a participat și AO Pentru Prezent și Viitor, alături de diverse structuri guvernamentale, organizații prestatoare de servicii naționale și internaționale, comunitatea persoanelor care consumă droguri și experți de nivel național, regional și internațional. Această diversitate a asigurat o perspectivă amplă și comprehensivă asupra provocărilor și soluțiilor posibile.
Participanții au analizat modul în care Republica Moldova se aliniază la standardele europene în materie de politici antidrog. A fost subliniată importanța respectării drepturilor omului și a principiilor democratice în gestionarea problemei drogurilor.
Un punct central al discuțiilor a fost evaluarea efectelor legislației actuale în domeniul drogurilor și identificarea reformelor necesare. S-a discutat despre provocările întâmpinate și despre necesitatea adaptării legislației pentru a fi mai eficientă și mai justă.
La fel, s-a pus accent pe identificarea oportunităților de colaborare între entitățile naționale și regionale. Participanții au discutat despre resursele și suportul tehnic necesar pentru a îmbunătăți serviciile antidrog și pentru a implementa politici mai eficiente.
În urma discuțiilor, s-au formulat mai multe recomandări pentru îmbunătățirea politicilor antidrog din Republica Moldova dintre care:
- Este esențială o colaborare strânsă între toate părțile interesate, inclusiv sectorul public și societatea civilă.
- Adaptarea legilor existente pentru a reflecta mai bine realitățile actuale și pentru a asigura protecția drepturilor omului.
Această ședință reprezintă un pas important în direcția consolidării eforturilor Republicii Moldova în acest context. Continuarea dialogului în viitor și implementarea recomandărilor formulate vor fi importante pentru atingerea unor rezultate pozitive și pentru alinierea la standardele europene în domeniul politicilor antidrog.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Eurasiatică de Reducere a Riscurilor cu suportul financiar al Alliance for Public Health și cu contribuția la nivel național al Uniunii pentru Echitate și Sănătate în parteneriat cu UNAIDS Moldova și UNODC Moldova.
UNAIDS Moldova UNODC Moldova Ministerul Sănătății al Republicii Moldova Ministerul Justiției al Republicii Moldova Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova Inspectoratul Național de Probațiune - Ministerul Justiției al RM Inspectoratul General Al Politiei Eurasian Harm Reduction Association - EHRA